Participări la Seminarele de informare privind rețeaua Enterprise Europe Network (EEN)

Reprezentanții Agenției pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT) au organizat o serie de Seminare cu scopul de informare privind rețeaua Enterprise Europe Network (EEN) și oportunitățile oferite de către aceasta. La lucrările respectivelor Seminare de informare au participat activ și reprezentanții Incubatorului de Inovare „Inventica-USM”.

În data de 25 Octombrie 2016, în incinta Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) a avut loc un asemenea Seminar de informare. Scopul respectivului Seminar a fost de informare a potențialilor clienți despre serviciile de parteneriat, consultantă și sprijin pentru inovare de care pot beneficia, odată cu înregistrarea acestora în rețeaua internațională Enterprise Europe Network (EEN). Menționăm că, rețeaua Enterprise Europe Network (EEN) este cea mai mare rețea de suport a întreprinderilor mici și mijlocii din lume.

Prezentările rețelei EEN în cadrul Seminarului au fost făcute de către Vadim Iațchevici, șef de secție Transfer Tehnologic, AITT. La lucrările Seminarului a participat administratorul Incubatorului de Inovare „Inventica-USM” conf. univ., dr. Marian Jalencu.

Referințele cu privire la desfășurarea respectivului Seminar de informare le găsim pe site-ul AITT la adresa:

http://aitt.md/ro/press-release/evenimente/seminar-de-informare-despre-”enterprise-europe-network-(een)”.html

În data de 03 Noiembrie 2016, în incinta Agenției pentru Inovare și Transfer Tehnologic, în cadrul Zilelor de informare a AITT, au continuat activitățile de informare cu privire la posibilităţile de stabilire a parteneriatelor în cadrul reţelei internaționale Enterprise Europe Network (EEN). Scopul acestor activități de informare a fost consultarea participanților în privința oportunităților unice pentru întreprinderi de colaborare în cadrul Enteprise Europe Network (EEN). Din partea Incubatorului de Inovare “Inventica-USM” la lucrările acestui Seminar de informare a participat membrul echipei de proiect Mihaela Balmuș-Andone.

Referințele cu privire la desfășurarea Zilei de informare a AITT le putem accesa pe site-ul AITT la adresa:

http://aitt.md/ro/press-release/evenimente/ziua-de-informare-a-aitt.html

Prezentarea din cadrul Evenimentelor este următoarea:

Centrul Enterprise Europe Network în Republica Moldova – suport real pentru dezvoltarea afacerii dumneavoastră.

Adresa la care putem accesa rețeaua internațională Enteprise Europe Network este următoarea: http://een.ec.europa.eu/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>